S-a oprit curentul

Floarea cea mai frumoasa din camera mea tocmai a inflorit. E acompaniata de ciripituri vesele si calde. Un cantec al cate unui cocos nebagat in seama se face auzit. Adierea vantului prin perdeaua mereu alba a geamului meu ma face sa vad cum frunzele de vie tremura din toti rarunchii. E frumoasa o clipa de liniste provocata de un impas tehnologic. Mi-ar placea sa fie mereu asa. Sa dispara tehnologia de pe fata pamantului. Sa se involbureze acea adiere lina intr-un vuiet ce trezeste pana si copacii mai mari din somnul unei zile calde de mai. Am lasat sa imi intre in casa un puf dintr-o papadie tocmai scuturata. Totul pare neinsemnat in aceasta rasuflare mai barbateasca a naturii. Am zarit fluturi si mici insecte zburatoare care au fost purtate de colo-colo, pret de cateva zeci de secunde. Doar tic-tac-ul ceasului cu baterii mai insufleteste tehnologic incaperea. In rest, doar eu respirand si un nou inceput de ciripituri, printre care isi face aparitia cucul si, din nou, cocosul emo. De data asta s-au revoltat si au inceput sa palavrageasca si cainii. As vrea sa fiu undeva pe o banca, nestiind de nimeni si nimeni nestiind de mine. Sa stau sa continui a citi, precum o faceam acum un an pe vremea asta. Sa pot face ceva simplu fara a-mi indrepta mintea catre altceva. Sa ma duc apoi pe la garla sa arunc cateva pietre in apa involburata, care parca vorbeste cu mine. Sa ma plimb de nebun pe IREP, pana ma plictisesc de serpentine. Sa ma duc pe jos pana la bunici si sa nu-mi pese ca, mergand pe langa un drum foarte circulat, pot fi usor privat de viata-mi fara sens. Sa am placerea sa urc pana la Observator pentru a culege flori de camp pentru ea. Si cand am ajuns sus, fara rasuflare si cu un multicolor buchetel in mana, sa privesc orasul pe care pot spune ca il cunosc perfect din punct de vedere geografic. Am trecut de stadiul ala cand ma rataceam pe langa calea ferata de la Turnatorie sau de a ocoli pe cat se poate strada spre Voila, stiind ca nu m-as intoarce decat asistat. Vremuri frumoase. O copilarie cu de toate, dar obisnuita. Nu cum au copiii din ziua de azi, cand vezi cate unul de zece ani care fumeaza sau altul de treisprezece-paisprezece ani care crede ca stie sa iubeasca sau sa faca sex. Nu cum aranjarea unei iesiri la fotbal se face ca acum pe messenger, ci strigand la poarta din toti plamanii sau batand inoportun la usa apartamentului. Nu prin colectionarea de cd-uri sau dvd-uri, ci prin colectionarea de capace din tot orasul, pana strangeam trei plase pline, ce-si aveau locul sub pat, dupa care le bateam si ne jucam cu ele in fata blocului. Nu prin Solitaire sau Texas Holdem pe pc, ci prin macao sau razboi in spatele gradinii, la o masa ruginita, ce nu va fi uitata niciodata. Printr-un derdelus improvizat pe coasta vechiului parc unde acum Mitzu-Chitzu face legea. Amintiri frumoase. Si asta datorita unei pene de curent.