Tongue pierce

Hey. Ce inseamna o pauza? Din cate se pare, nu stiu. Mai mult un abandon. Un periplu in mult cunoscuta lume a dezamagirilor, a stresului, a amalgamului de stari principiale. Setat pe tot ce inseamna independenta. Succes? Da. Intr-o anume masura. Adica nu si in prezent. Deh, coboram, urcam, coboram, urcam. Pe principiul usilor de la metrou. A fost o perioada cand se deschideau singure, nefiind actionate de apasarea digitala, dar acum a intervenit butonul de cauciuc, cu trei luminite galben-verzui, care se inrosesc numai la comanda cortexului prin stimuli musculari. Ele. Din ce in ce mai dese, mai doritoare, mai inovative, mai zgubilitice, mai interesante, mai extaziate, mai alcoolice, mai visatoare sau mai parsive. Eu. Confuz si atat. Da-i cu Pepsi Twist, da-i cu Jager, da-i cu vodka cu paiul, da-i cu shot-uri de jeleu, da-i cu Timisoreana la pet langa frigidere, da-i cu Cuba Libre la masa cu colegii. Discrepanta mare intre ceea ce a fost si ce va fi, nu prea e. Totusi, e o mai mare stabilitate. Plus ca imi pasa mai mult. Acasa-i ca acasa. Iti place sa ai un hobby. Sa pictezi cercei. Sa ii creezi din nimic. Si sa iasa adorabili. Deh, mai recomanzi un film, mai una-alta. Redecorezi. Te intorci la Bucuresti. Clatite? Ioc. Tigari? Cat cuprinde. Lacrimi de dezamagire puerila, consolate de o imbratisare cu suflet. Ignorare? Nu chiar totala, dar nu se stie ce poate "sa intervina". Sunt barbat. Nu sunt genetic structurat, sa spun asa ceva. Dar in gandul meu o spun de un infinit de ori. Si nu imi pot opri constiinta. Dar muntele e munte si chiar daca se spune ca ce se petrece in Vegas, ramane in Vegas, nu mereu e aplicabil si la cazu-mi. Poate. O farama de speranta.