Admir. Te admir.

Am citit, citesc in fiecare zi, citesc din orã in orã, chiar de foarte multe ori un post. Mã duce aproape de tine. Mã face sã citesc in gând cu vocea ta. Când citesc parcã iti simt respiratia, oftatul, pauzele intre cuvinte si intonatia. Totul, absolut totul mã directioneazã spre tine. Acum sã imi indrept atentia cãtre ultimul tãu post. Genial, chiar m-a pus in situatia de a-mi enumera si eu viciile. Am realizat cã din nou ne asemãnãm incredibil de mult, ceea ce nu reprezintã ceva nou. Eu stiu asta, tu stii asta, amândoi stim asta. Singurul lucru care nu mi-a plãcut, si o spun sincer, e imaginea. Pare prea morbidã, oripilantã si asfixiantã. Stiu ce ai vrut sã exprimi si se potriveste perfect, dar mie unul nu-mi place. Sunt ferm pe pozitii. Imi place sã specific, din nou, sunt un inamovibil si un incãpãtânat. E ceva caracteristic. Si nu numai mie. Prin asta, cine mai citeste "prostia" asta de blog, cã deh, sunt si eu un "bloggeras", cum ar zice conferentiaru' de Badea, ar mai afla chestii despre mine. Si, in curând, o sã mai introduc, pe ici, pe colo, câte o calitate/un defect. Sper sã ai grijã de tine. Si sper sã te incãlzeascã zilele astea frumoase si Soarele sã te imbrãtiseze in locul meu. Te iubesc si eu, din tot sufletul si din toatã fiinta mea. Pupã-l pe tatãl tãu [ bad joke ]. O sãptãmânã frumoasã iti urez.