Niciodata doi

Poate ca nu mai am post-uri pline de sentiment, pline de energie pozitiva, pline de exteriorizarea mea tampita. Poate ca nu sunt un Cabral, un Tudor Chirila, un Oreste. Poate ca nu intereseaza pe nimeni ce scriu eu aici. Sunt cazuri in care scriu pe blogul asta numai asa ca sa fie scris. Si asta doare. Acum ma uit la castile mele extraterestre pe care scrie tnb. Sunt special facute ca sa asculti teatru cu ele[gluma proasta]. Azi e Sf. Anton. La multi ani, Antonia! We'll have fun tonight! Ma simt in siguranta. Dar tot vreau sa ma trezesc din somn intr-un pat de femeie frumoasa. Imi place ca in caminul asta dragut se mai fac si party-uri de bun gust. M-am saturat sa ma duc la un chef numai de "dragul" de a ma imbata ca stiam ca se vor pune n manele. Dar ultimul a fost chiar cel mai reusit de pana acum. Meritul gazdei, desigur. La multi ani si tie, Adelina! Da' nici ca mai am chef sa scriu despre dulcegarii si alte prostii, ca oricum cei care ma cunosc, stiu cat de usor ma pot inrosi la diferite sentimente dragute, cat de usor ma pot indragosti, cu cata usurinta povestesc detalii picante din viata mea amicilor, cat de usor pot trece de la o stare la alta. Asa ca nu mai are rost sa ma exemplific aici, doar daca e ceva extrasenzorial. A, si nu sunt bun deloc la scris. Eu, care ma visam un mare jurnalist, nu am deloc acel fler, acea sclipire necesara unui articol bine scris, invaluit in mister, pe care cititorul sa il descifreze cu un zambet de multumire. Poate va aparea in anii astia de facultate si inclinarea aia pe care o au majoritatea. Sa imi dau si eu seama in puii mei daca sunt extraordinar de bun la ceva, cu adevarat. Normal, care sa ma ajute sa imi fac o cariera decenta, ca poate exista una-doua chestii bune in mine, dar care sunt gratis.