Fumez din narghilea si ma uit in jur. Nepasatori. Fiecare cu treaba lui. Unul isi scarpina preocupat parul de pe piciorul aflat aproape de fata sa, deoarece adoptase o pozitie destul de pretentioasa, cu un picior jos si unul pe scaun, in pozitie flexata.
Altul fumeaza cu pofta o tigara Winchester, in timp ce isi da suvita rebela, din parul fara volum, pe dupa ureche.
O incrucisare de palme pe masa a altuia continua momentul de tacere care a pus stapanire asupra mesei. E prea tacut omul asta... Pare atat de calm, incat ai spune ca e un asasin, care abia asteapta momentul potrivit sa-ti infiga un briceag in jugulara. "Ia, frate, si tu un fum!", zic eu. Am dedus imediat ca omul era prea rusinos sa ceara el furtunul narghilelei. Am clatinat resemnat din cap si i-am "pasat" capul " dragonului".
Cretul de la masa sparge tacerea. Vorbeste tare, cu stropi, incercand sa atraga atentia asupra doxatului ce salasluieste in firea-si tembela. Asta mi se pare ceva optimist, sa incerci teribil ceva ce niciodata nu o sa ai in realitate. Dar, ca sa se simta si omul bine, il aprob si, alaturi de mine, masa murmura afirmativ, dupa care o lovire a varfurilor picioarelor "bine intentionata".
Suna un telefon. Romanticul mesei se ridica si o ia la pas grabit spre stanga, unde culoarul indragostitilor i se arata intr-o aura imaginativa. "Da, pui, sunt bine. Da, pui, si mie mi-e dor de tine. Da, pui, stii ca te iubesc mai mult decat orice. Da, pui,...". Si asa continua pana nu il mai auzim, inaintand pe culoarul stangaci. Trecem peste.
Urmeaza operatiunea de decojire a sticlelor. Fiecare mai murmura cate ceva si, in acelasi timp, eticheta lipita de masinile pe liniile de imbuteliere ale sticlelor de bere, ajunge sa fie despartita pentru totdeauna de "marea iubire". "Divortul" se produce inevitabil odata cu scoaterea berii din frigider, platirea ei si inmanarea acesteia unor "distrugatori in masa", ca noi.
No comments:
Post a Comment