Time machine

Si când te gândesti cã parcã ieri eram in fata intrãrii liceului... Imbrãcat in uniforma de culoare bleumarin, emblema liceului in care voi petrece urmãtorii patru ani. Cu o mapã in mânã, cã deh acum am intrat la liceu si e si prima zi. Un teren betonat foarte aglomerat. Mã uit dupã Bulinã si Sistem, colegii de generalã, cu care voi fi coleg si la liceu. E foarte cald si purtarea unei culori inchise nu e foarte indicatã, dar hai sã incep elev model. Numai cu ei stau, pe ici colo mai fac cunostintã cu câte-un viitor coleg, dar incã am emotii. Imi amintesc si acum, extraordinar de bine, ultima clasã de la etajul intâi a clãdirii vechi. Mã asez undeva in a treia bancã de la fereastrã, alãturi de Radu Goran, primul nou coleg pe care am ocazia sã-l cunosc. Stay linistit si ascult ce spunea noua dirigintã, doamna Dinu Cristina. Mai trag din când in când cu ochiul la fetele din prima bancã din mijloc[n.r. Mirela Dragomir si Andrada Ionescu], mai ales la Mirela. Oare mã insealã privirea? In prima bancã de la fereastrã e un ciumpalac cu o sapcã albastrã[n.r. Stefan Conciu]. Mã uit mai atent. Puii mei, cred cã il confund cu un fost amic din cartierul unde am locuit cândva.

Oricum. Trece prelegerea si sunã primul clopotel din clasa a noua ( identic cu cel pe care astãzi l-am auzit pentru ultima oarã, in clasa a 12-a ). Incep sã discut cu Radu despre jocuri pe calculator s.a.m.d. Un coleg din spate ne aude. E mic de staturã, foarte pistruiat si cu simtul umorului[n.r. Ionut Baciu]. Imi spune cã are el pe-acasã un CD cu Age of Empires, dat fiind cã vorbeam despre jocuri de strategie. Apoi il salut pe colegul sãu de bancã, Laurentiu Zecheru, consãtean de-al lui Ionut, din Rio del Brebu. Prima zi de licean se incheie cu o invitatie la biliard, la cinema, unde il cunosc si pe renumitul Claudiu Sandu, a.k.a. Blondu’. Pe parcurs i-am cunoscut pe toti, cam intr-o sãptãmânã-jumate.

A doua zi mã instalez, tot cu Radu, in ultima bancã de pe rândul din mijloc. Am stat ceva timp acolo si nu voi uita jocul nemaipomenit, cel in care alegeam o literã si scriam toti fotbalistii pe care ii stiam incepând cu acea literã. Nu prea m-am omorât cu invãtatul in clasa a noua. Dar nu pot spune cã ma distram teribil. Eram prea copilãros, fatã de bobocii din prezent.

Sunt fete foarte frumoase la mine in clasã. Intotdeauna imi spun cã mã duc chiar in momentul ãsta sã fac cunostintã cu ele si sã fiu cât mai sigur pe mine, dar emotiile imaturitãtii perfide pe care o detin, mã impiedicã. Eh, pe parcurs le cunosc, dar nu e acelasi farmec pe care mi-l propun. Asta denotã firea mea copilãroasã, incã neuitatã din scoala generalã.

Mã indragostesc pentru prima oarã pe la jumãtatea clasei a noua. De o fatã de la altã clasã, care are si acum initialele insemnate de unul din markerele mele, pe peretele adiacent iesirii din clasã. Cred cã asta e prima dragoste adevãratã pe care o trãiesc.E o fatã foarte frumoasã si desteaptã, dar chiar mai timidã decât mine. Nu voi uita momentul când fosta mea colegã, Andreea, mi-a fãcut cunostintã cu ea. Una peste alta, mi-a trecut repede, chiar daca si acum când merg pe stradã si o intâlnesc, rosesc putin.

Clasa a zecea incepe cu o mutare inopinatã in zona paralelã clãdirii vechi, la „cocioabe”. Niste clase mai vechi si doar cu un nivel. Dar pot spune cã acum se initiazã adevãrata distractie. Fiind la distanta de douã minute de cancelarie, o coborâre de scãri si un culoar in plus, profesorii ajung mai târziu decât in timpul clasei a noua. Exact in fata clasei noastre e un panou de baschet „paradit” asezat orizontal, pe care ne facem veacul in pauze si stãm la taclale, „vrãjealã”, dupã cum spune dragul nostru coleg, Mihai Drãcea; urzici, puf de pãpãdie, Andreea Drãgoi in brate, avioane de hârtie.

Imi place asezarea asta in cerc a bãncilor. Avem mai mult loc si e mai usor de copiat. Catedra e in mijloc, profesorii de uitã inainte mai des, in lateral mai rar. Eu stau in lateral, intre fete.

Frumos mai danseazã gemenele astea, cu Laurentiu intre ele. Poze peste poze, fãcute de aghiotantul de „servici”, Stefan Conciu. La o reprizã de striptease, marca Victor Luchian, vine fanul sãu nr. 1 – Horia Panait, de la F, care se luptã cu niste colege de-ale sale sã atingã abdomenul lucrat al Pictorului. Ce mai!, nebunie generalã si hohote de râs.

Clasa a 11-a ne gãseste mutati din nou, dar intr-o clãdire complet nouã, care imi induce mereu gandul ãsta, cã daca e cutremur, se va prãbusi mai repede decât „vechea gardã”? Corpul nou, cum va fi numitã constructia de cãtre noi, elevii, denumirea rãmânându-i si in prezent, este format din trei etaje, noi fiind repartizati la etajul doi. Etajul trei va rãmâne peste timp cu cele mai frumoase amintiri amoroase. In altã ordine de idei, clasa a 11-a a insemnat perioada descãtusarii totale, plinã de chiuluri si libertate, distractii minunate in aer liber si in Club Live sau Oaky Bar.

Sosirea clasei a 12-a mã face din ce in ce mai instabil din punct de vedere emotional. Deja mã gândesc la faptul cã acesta este ultimul meu an ca licean, cã este anul in care va trebui sã invãt mai mult decât de obicei, pentru inevitabilul BAC. Din fericire, apar persoane care-mi indulcesc „sezonul 2008-2009”. Prieteniile se leagã mai usor, multe petreceri, majorate. Persoane pe care le-am avut primii trei ani de liceu si pe care nu le-am dumirit, in momentul de fatã imi sunt din cele mai loiale, sincere sau se aflã pe aceeasi lungime de undã cu mine. Acest an scolar a fost cel mai frumos an din viata mea. S-au intâmplat prea multe lucruri in scurt timp, dar, poate pare ciudat, m-am regãsit cu usurintã in toate, datoritã oportunitãtii cu care au apãrut.