Se crapã de ziuã. La ora cinci ne tirãm. E aglomeratie, toatã lumea incearcã sã-si aranjeze bagajele in calã, dupã care sã-si gãseascã un loc cât mai confortabil in autocar. Profesorii sunt intâmpinati cu urale de cãtre noi, elevii.
Incepe dãntuiala. Solo-uri de voce in spate, refrene cunoscute si multã veselie. Distractia e promitãtoare. Traseul e frumos. Câmpina e uitatã. Ne apropiem de Bucuresti. Simt deja un fior. Si peste câteva minute apare primul semn legat de tine. O melodie de la radio. Bun.
Drumul continuã. Multe fotografii, multe zâmbete si râsete in hohot. In zare se vede Giurgiu. Vama Ruse e din ce in ce mai aproape. Sã sperãm ca nu ne vor tine cinci ore in loc. Cifra este tot cinci, dar in minute. Verificarea buletinelor se face facil. Sticla aia de rom asteaptã sã fie „dezvirginatã” de mine si de bunul meu amic, Stefan. E o binecuvântare. Ne „clãtim” esofagul si soferul revine la datoria sa principalã, aceea de a ne duce teferi la Berlin Golden Beach. De aici, incepe sã fie si mai amuzant, datoritã esentei piratilor.
Nu simtim cand trece timpul si ne trezim in Varna, la doar câtiva kilometri de minunata noastrã destinatie. Suntem instiintati de Mugurel si „Moleculã” cã imediat dupã oprirea motorului in fata hotelului, vom acosta la sala de mese pentru a ne potoli foamea acelui drum de sapte ore. All inclusive. Totul la discretie. Eu si Stefan ne grãbim sã fim primii care aleg camera. Mâncãm te-miri-ce si ne indreptãm direct cãtre receptie, imediat ce recuperãm bagajele din calã. Capricornul din mine incepe sã-si intre-n rol. Mã duc si mã englezuiesc cu receptionera. Zic:”Room with seaside view, please”. Am noroc si primim o camerã genialã. 107. Cea mai bunã si spatioasã camerã de la etajul nostru. Tot orizontul e in fata noastrã, toatã plaja si toatã marea e a mea. Hotel la zece metri de plajã. De vis. Ne instalãm in camerã. Bagaje desfãcute. Costumul asezat perfect pe umeras in cuier. Dus. Comoditate.
„Hai la piscinã.” : spune Stefan. Gata. Oficial suntem cazati, deci distractia Golden Sands-urilor isi intrã-n adevãratul ei rol. Afarã nu e vreme de facut plajã si marea e prea rece. Piscina e OK. Apa e perfectã. Imi vãd si degetele de la picioare. Reconfortant inotul ãsta. Mã simt ca un rege. Trãiesc clipa. Sunt absorbit de moment. Abia acum realizez cã sunt intr-o statiune exceptionalã, la un hotel cu lux de patru stele si alãturi de cei mai dragi prieteni. Bulgarii sunt oameni primitori si amabili. Excelent. E piscinã si inauntru. Mergem si acolo, unde apa e foarte caldã. Prea bine. Douã beri rãcoritoare vin la bãiatu’.
Ne intoarcem in camerã. Dus. Relaxare câteva minute. Iesim in holul hotelului, noi fiind la etajul unu.
Faleza ne asteaptã. E populatã de români, nemti si bulgari. E rãcoare si plãcut. Dupã o plimbare pânã pe la ora douã, plinã de poze si umor, gustãm pe plajã din bere româneascã, tuicã româneascã si totul devine si mai distractiv.
Invitatie intr-o camerã la etajul 11 – nepretuitã. Acolo – Stalinskaya cu Santal. Cicã sã mai prindem rãsãritul... A doua zi ne trezim cã nu prea mai stim nimic de dupã ora trei. Nici cum ajunsesem in camerã nu mai stim. Amuzant. Amabile fetili astea de la 12 F.
Ora noua dimineata. Trezireaaa. Mic dejun, dupã care ultravioletele de dimineatã. O vreme superbã, foarte caldã, care a fãcut ca tentatia intrãrii in mare sã fie uriasã. Si noi am fost slabi. Nu conteazã cã apa e rece. E apa mãrii, nu se comparã aceasta senzatie cu altceva. Fabulos. Plaja e una din cele mai frumoase pe care am onoarea sã pãsesc. Nisip foarte curat si auriu, pe care imi asez prosopul cu Steaua, lângã tovarãsul Stefan si amicele de la 12 F. Ne relaxãm, ne intretinem cu profesorii care fac si ei acelasi lucru, bronzul de dimineatã.
Se apropie ora serii festive. Ajungem inapoi in camerã pe la cinci. Ne odihnim putin, dupã care mergem la supermarketul din apropiere sã cumpãrãm cu leva, ceva pentru organism. Dusul de rigoare urmeazã in camerã. Ne imbrãcãm la patru ace. Suntem constienti cã trebuie sã arãtãm perfect, mãcar de la fatã in jos, dat fiind faptul cã soarele si-a fãcut de cap pe tenul nostru.
Ajungem cu putinã intârziere jos, in lobby, unde deja este format culoarul de elevi. Profesorii asteaptã. Din restaurant de aude „Gaudeamus Igitur”. Primul profesor pãseste in interiorul culoarului. Incep aplauzele rãsunãtoare. Ni se ridicã pãrul de pe brate. Cred cã profesorii sunt mai emotionati decât noi. Li se citeste in privire. Acestia trec pânã la ultimul. Trec cateva secunde si se intorc dirigintii sã-si ia fiecare clasa sa. Aplauzele continuã. Ajungem in fata usii restaurantului, unde erau asezate zeci de pahare de sampanie, pe douã rafturi paralele. Fiecare trebuie sã luãm câte unul, pentru a ciocni cu mentorii nostri din cei patru ani. Imi tremurã picioarele. Acum am cele mai mari emotii din viata mea. Abia pot sã mai articulez, dupã fiecare ciocnire, „La multi ani!”.
Dupã toatã treaba asta, ne aerisim putin pe afarã, apoi ne instalãm la mese. Ringul de dans ne asteaptã. Muzica incepe promitãtor, distractia e la ea acasã. Sotul dirigintei ne filmeazã. Diriga e cu noi si se distreazã ca la 20 de ani. Proful de fizicã sfideazã legile materiei pe care o predã prin dansul sãu, iar profesorul de istorie pare sã fi folosit, totusi, sãpunul lichid din baia camerei sale.
Timpul trece mai repede. Se face dimineatã si se apropie ora plecãrii. Ultimele retusuri in camerã. Ultimele cuvinte in englezã cu receptionera, dupa facturarea cutiei de Coca-Cola din minibar. Trei leva. Imi inmâneazã factura si ce sã vezi, o cheama ca pe tine. Am rãmas interzis. Ultimele clipe pe balcon. Ultima vedere in ansamblu a hotelului.
Autocarele ne asteaptã. Ne pregãtim sã revenim in Patria Hotilor. O oprire scurtã in Varna este ultima escalã importantã pânã-n România. Putinele minute in care am avut libertate in acest frumos port, au fost indestulate ca sã aud cum o bulgãroaicã isi strigã micuta fiicã pe numele tãu, chiar atunci când treceam pe lângã ea. Incã un stop al respiratiei. Mã intorc spre autocar, mai incadrez o mãnãstire in câteva fotografii si salut un bulgar de rând pe limba lui, care la cât de tãlâmb e, isi formeazã un zâmbet tâmp pe fatã si nu-mi rãspunde. Pufnesc in râs si mã grãbesc spre autocar, deoarece eram printre cei intârziati.
Gata cu Bulgaria. Pânã-n România oprim doar in cazuri de urgentã fiziologicã. Intrãm in normalitate, in afara faptului cã „specialele” lui Drãcea odorizeazã autocarul pe tot parcursul drumului. Chestii de mentionat mai sunt septica cu „Moleculã” si pokerul intre prieteni. Nu in ultimul rând, operatiunea „Cartofii lui Dinu”, care ne delecteazã muschii faciali la extrem, pe DN1.
Imn Colegiul National Nicolae Grigorescu
Două observţii am şi eu: desparte textul în paragrafe, este imposibil de citit în forma actuală, de bloc compact.
ReplyDeleteApreciez că mă ai în lista de bloguri, însă blogul meu este unul persoal, nicidecum nu este vorba de "blogul FJSC".
Succes!