Linii trasate

Am decis sa plec de acasa. Da, m-am saturat de rutina clasei a XII-a. Ma indrept catre nicaieri. Sunt avid de libertate si sper ca drumul pe care il voi urma sa fie presarat cu aventura. Am doar un rucsac in spinare. Economiile facute de-a lungul celor optsprezece ani in care am trait cum am trait stiu ca nu sunt suficiente. Dar nu la asta ma gandesc. Merg neoprit pe o sosea marginita de un lan de grau. Vremea nu mi-a jucat feste cum credeam. E cald afara. Iubesc luna mai. Faptul ca inaugureaza vara ma face sa fiu optimist spre extraordinar de fericit., cum chiar voi fi cand vara va incepe. Au trecut vreo doua ore de cand merg numai eu cu gandurile mele. Seninul de dimineata s-a preschimbat intr-un cer albastru intrerupt de nori mari albi. Mi-e sete, dar nu vreau inca sa consum sticla de apa pe care o am in rucsac, stiind ca ma aflu la kilometri buni de lichidul vital. Nu stiu ce mi-a venit, am inceput sa ma gandesc la fata pe care o iubesc. O sa sufere cand va afla ca am plecat. Nu va stii unde ma aflu. Nimeni nu va stii. Odata mi-a spus ca daca voi pleca, ma va cauta peste tot in lumea asta si ma va gasi. Insa, de data asta, ii e imposibil. Doar daca vreau eu ma va gasi. Nu la asta aspir. Aspir la o noua viata. Visez catre un drum peste toate oceanele pe care numai eu sa il pot parcurge. Dar ma trezeste perechea de palme de la omul de pe mijlocul soselei. Cred ca am lesinat. Stau intins. Mijesc ochii si vad un batranel de vreo saizeci de ani. A tresarit cand m-a vazut ca ma trezesc. Un zambet timid, dar luminos, a aparut pe chipul sau. E multumit de faptul ca nu am murit ca un idiot, pesemne calcat de o droaie de masini. Ma ajuta sa ma ridic. Pare destul de puternic pentru un mosneag ridat de aproape un metru saptezeci. El reprezinta primul element pozitiv al calatoriei mele. Decid sa imi impart drumul alaturi de el, stiind ca facuse acelasi lucru ca si mine. Numai ca el doreste sa scape de hegemonia unei sotii tirane, din cate am inteles eu din conversatia tocmai inceputa. Spre deosebire de mine, nu purta dupa el doar un rucsac, ci avea si companie. Sincer, mi se pare o slabiciune din partea lui, dar fie. Un caine, pe care daca il pui sa stea nemiscat iti incoltesc in minte doua intrebari : E viu sau mort? si : E accidentat sau lenes? Cred ca e cel mai ciudat caine pe care l-am vazut. Dar ii este loial. O loialitate reciproca. Daca batranelul mareste pasul, cainele dupa el. Si vice-versa. Acest om ma uimeste cu prezenta sa de spirit. E foarte vorbaret pentru un barbat. Imi povesteste cum vrea sa inceapa afacerea asta de unul singur. O spalatorie de masini care sa ii aduca bani destui incat sa traiasca decent, dar si cat sa se plimbe in lumea-ntreaga. In rucsac are planurile. Planuri bine-stabilite, crede el, care sa il indrepte catre un succes inevitabil. Vreau sa visez si eu la ceva de genul. Dar sunt inca tanar si intai trebuie sa capat experienta exacta si infailibila. Pana atunci il ascult pe el. Il admir. Chiar daca a trudit si suportat atatia ani pana a-si aprinde scanteia visului sau. De acum va trebui sa intretina acel foc. Nu stiu ce i-a venit, dar imi spune sa ma alatur lui. Nu stiu ce decizie sa iau. Pe de-o parte as lucra cu un om pe care il inteleg, dar pe de alta parte cu un om pe care l-am cunoscut de cateva ore. Evit sa raspund. Schimb subiectul, deoarece mi-am adus aminte pentru ce sunt pe acest drum. Ca sa fiu liber si numai eu. Asta vreau deocamdata. El vrea sa ia trenul catre locul unde si-a depus economiile. Nu le tine la el ca mine. E si normal, doar are de vreo cateva mii de ori mai multi bani decat mine. Ne apropiem de o cale ferata. Cainele lui abia se mai tine dupa el. Le dau sticla mea de apa. Ei au nevoie mai mare de ea decat mine. Eu sunt tanar. Pot sa rezist. Lesinul nu a fost de la sete, ci de la faptul ca nu mancasem mai nimic. Eram prea tintuit sa ma eliberez. Nu mai tineam cont, dar acum mi-a venit mintea la cap. Un marfar se iveste in zare. Imi iau la revedere de la batranel. Isi ia cainele in brate si fuge. Se urca in tren. Sper sa il mai revad. Acum am ramas iar singur. Doar eu si un copac pe marginea drumului. Imi continui drumul catre nicaieri. Imi vin din nou ganduri in minte. De data asta e mama mea. Nu mai visez. I-am dat un motiv sa nu sufere, chiar daca acest lucru nu se va intampla pe veci. Sper sa o revad si pe ea vreodata. Am chef de joaca. Caut in rucsac moneda mea norocoasa, daruita de unchiul meu exact acum treisprezece ani. Nu am sa uit. E cel mai frumos simbol al unei superstitii. Cred in moneda asta mai mult decat in mine. Rascolesc. Prea multe lucruri am luat dupa mine. Simt ceva moale. Da. E papusa veche din carpa pe care mi-a daruit-o ea cand am implinit optsprezece ani. Miroase frumos. A parfumat-o si a tinut-o la pieptul ei nopti la rand. Dupa ce mirosul s-a impregnat, mi-a dat-o mie. Asta nu ma va face sa o uit. Nici ea pe mine. Am uitat de joaca. Voi tine eu papusa la piept. Dar mirosul meu nu i se va impregna. Pentru ca nu imi pemite. Eu am lasat-o. Nu ea pe mine. Continui sa merg...