I'm a dreamer

Suntem o natie de indivizi care ne dorim totul. Noi, oamenii, avem pretentia ca tot ceea ce ne punem in gand sa decurga exact cum vrem si, in caz de esec, totul ne devine negru in fata ochilor. Unii nu stim sa invatam din greseli. Unii suntem ceva de genul „lasa ca rezolvam pana la urma”. Optimismul a cam pierit de pe buzele noastre, din privirile sagetate, din felul de a fi, din sufletul nostru din ce in ce mai intunecat. Faptul ca exact atunci cand totul merge de minune si numai lucruri bune se intampla, facem ce facem si tot lasam sa apara ceva care sa strice acea raza de soare. Noi suntem de vina pentru tot ceea ce ni se intampla rau. Nu altcineva. Incercam sa dam vina pe altii ca sa ne mai salvam pielea, dar oricum si orice am face, totul este mai mult sau mai putin din vina noastra. Daca in timpul copilariei eram mofturosi si neascultatori, a fost din vina noastra; daca spre adolescenta aveam conflicte si tangente opuse cu cei din jur, a fost din vina noastra ; daca acum, spre o maturitate desavarsita, totul se naruie cat ai pocni din degete, oricat de pozitiv ar fi acel lucru, e tot din vina noastra. Dormim cum ne asternem. Incercam sa credem ca putem fi optimisti, ca orice lucru negativ se poate rezolva, ca va veni un moment in viata noastra cand nu vom mai fi nevoiti sa conducem cu frana de mana trasa, ci cu piciorul pe acceleratie, dar cumpatat. O viata avem si pe aceea o umplem de neajunsuri, esecuri si pesimism. Poate unii dintre noi nu sunt asa. Poate. Fiecare are incredere in ceea ce gandeste si in ceea ce vede in propria lui persoana. Daca ar aparea ceva in lumea asta care sa ne schimbe teama in curaj, tristetea in bucurie sau ura in iubire... Un imbold de undeva, ceva foarte puternic si hotarator. Ceva care sa nu aiba limita si sa ne faca si pe noi sa detinem aceasta trasatura din plin. Totul sa fie cum nu a fost niciodata. Totul sa se schimbe dintr-o suflare de puf de papadie. Sa devenim o natie colorata, luminoasa si sa preluam ochii de catelus mereu, bataile inimii ale unui canar, fluturarea aripilor unei pasari colibri, agilitatea unui ghepard, forta unui leu si tenacitatea unui delfin. Sa ne cutremuram, dar nu atunci cand este un seism natural, sa ne revarsam, dar nu intr-o cascada, sa fim fierbinti, dar nu in lava, sa zburam, dar nu intr-un avion, sa fim noi insine un tsunami sau sa izbucnim asemenea unui gheizer. Sa fim acea pasare care sta linistita pe o creanga. Sa fim acea pisicuta care se spala cu limbuta. Sa fim acel caine care alearga dupa un bat. Sa fim acea albina care zboara din floare in floare. Nu pentru un moment. Sa nu ne pese de nimic rau. Mereu. Ceea ce denota putina fericire sa devina infinit. Sursa de dragoste sa fie in expansiune continua. Bucuria sa dainuie asemenea nasterii unei stele, dar sa nu ajunga la stadiul de gigant rosu si apoi pitica alba. Sa fim iradiati cu entuziasm, cu optimism mai mult decat cu realism, cu curaj, nebanuire si praf de imaginatie. Haideti sa fim asta. Stiu, o sa spuneti ca am innebunit, si da, pana nici eu nu imi vine a crede ce va impartasesc. Dar incerc. Si vreau tot. Fara niciun probabil, posibil. Fara nu stiu, nu pot. Trebuie. Let’s be red and white and green.