Acel lucru

Când simtim cã nu mai putem.
Când simtim cã lumea nu mai e a noastrã.
Când simtim cã ei, cei care ne-au dat viatã, nu mai sunt alãturi de noi.
Când simtim cã totul e impotriva noastrã.
Când vrem sã parã roz ceea ce e sângeriu.
Când simtim cã o anumitã persoanã nu e lângã noi.
Când etajul 4 ni se pare subit parter.
Când pãrerea noastrã despre emo este pro, nu contra.
Când Dumnezeu ne-a lãsat sã ne facem de cap.
Când credem cã iubirea e valabilã oriunde.
Când vedem orice lucru din jur un potential cutit.
Când ceilalti din jur ne induc o mentalitate absolut idioatã.
Când propria persoanã nu ne mai este dragã.
Atunci ne gândim la acel lucru.

Sã ne oprim si sã ne gandim. Nu o datã. De zece ori, de o mie de ori. Oare ar fi mai bine acolo? Oare am avea lucrurile pe care nu le avem aici? Oare am putea sã mai atingem marea, sã mirosim florile, sã ne jucãm cu o pisicutã, sã râdem cu tata, sã-i povestim mamei de pozele alea, sã visãm la viitor cu ochii deschisi? Nu, nu am putea. Pentru cã nu stim cum e acolo. Si nu vrem sã facem acel lucru. Pentru cã la un moment dat, ales de cel care ne-a creat, vom stii. Dar nu acum. Si nu când vrem noi. Fiindca nu asa a vrut El sã gândim. El a vrut sã ne ocrotim si sã ne iubim unul pe celãlalt, aici, in domeniul nostru. In domeniul lui nu stim nimic. Dar tot El ne va impãrtasi ceea ce trebuie sã stim când va fi timpul fiecãruia.

Sã ne gândim la El in loc sã iscãm intunecime si jar in strãfundul mintilor noastre.